5 lucruri pe care să le faci duminica pentru o săptămână productivă

Hello, ladies! Scriu acest articol chiar duminică pentru a mă motiva și pe mine săptămâna viitoare și cumva pentru a avea toate ideile “pe hârtie”.

Nu știu voi, dar mie chiar îmi plac zilele de luni și asta să zicem că a fost din totdeauna, chiar și atunci când aveam un examen lunea, dar cred că pentru mereu am văzut zilele de luni ca noi oportunități.

V-am mai spus că încerc să fiu mai organizată în 2019 și articolele de genul acesta, da, o să mai fie, sunt pentru mine, dar și pentru voi, zic eu. Pe stilul, I ain’t doing it for the ‘gram. Bine, mai plănuiesc și câteva despre anxietate & terapie ( da, da și clipuri), dar să le luăm cătinel.

Așadar, 5 lucruri pe care să le faci duminica pentru o săptămână productivă!

       1. Setează-ți câteva obiective pentru săptămâna următoare & notează-le
Eu sunt persoana cu listuțele, am o lista zilnică de lucruri pe care trebuie să le fac și o lista săptămânala și nu mă refer doar la lucruri pentru job sau pentru celalalte proiecte, ci în general. Mi se pare că e mult mai ușor să îți atingi obiectivele dacă le vizualizezi și le și notezi.

      2.  Gândește-te în mare parte cu ce să te îmbraci săptămâna viitoare sau măcar în primele zile

Aoleu, nu am cu ce să mă îmbrac! De câte ori nu “ne-am spus” această frază. Dacă îți faci o idee de ce ținute ai vrea să îmbraci, nu mai pierzi timp dimineața în fața dulapului.

      3. Fă-ți o listă de cumpărături în funcție de ce ai dori să gătești / mănânci săptămâna următoare

Și mergi și de la cumpără! Tot pe stilul, să nu stăm în fața frigiderului și să ne gândim că nu avem de mancare. E mult mai simplu dacă te gândești de duminică la ce ai vrea să gătești / mănânci săptămâna următoare ca să îți faci provizii din timp. Eu îmi mai fac un fel de “kit de rezervă” prezent tot timpul în bucătărie, în caz că nu apuc să merg la cumpărături și nu mai am nimic de mâncare. Paste integrale, ton, pate de ton ( da, îmi place tonul ), sos de roșii, orez, unt, un tip de brânză care nu expiră prea repede & pâine prăjită. Ca să încropesc ceva și să evit să comand.

      4. Fă puțină ordine, că luni nu o să mai ai chef

Ca să eviți o dezordine generală, bine dacă nu ești o persoană care pune tot timpul lucrurile la locul lor, eu nu sunt, ia-ți 10-15 minute duminică și fă puține ordine. Luni când o să te întorci acasă, nu prea o să mai ai chef. Strânge hainele, cutiile ( în cazul meu ), cărțile, bijuteriile & co.

     5. Relaxează-te cum îți place ție

… că să începi săptămâna fresh! Uită-te la un serial,  mergi la sală, gătește, citește, fix ce te relaxează pe tine!

 

 Voi ce faceți ca să aveți o săptămână cât mai productivă?

Share:

5 Comments

  1. Ale
    January 13, 2019 / 9:54 am

    Foarte dragut articolul. Si mie imi place sa fiu organizata doar ca uneori uit de agenda si listute si dureaza ceva pana imi intru din nou in rutina. Duminica imi place si sa am grija de mine si sa ma rasfat cu niste mascute, o baie relaxanata sau ceva bun de mancare si sa imi pregatesc agenda pt saptamana urmatoare. Multumesc ca ai impartasit cu noi ideile tale si iti doresc o duminica frumoasa mereu 🙂

    • Denisa
      Author
      January 14, 2019 / 2:08 pm

      :* :* :*

  2. January 13, 2019 / 4:03 pm

    Aw, ce cute mai ești măi Deni! Te imbratisez cu drag și sper să ajungi cat mai departe, deși nu te cunosc… doar te privesc&citesc! O zi de luni frumoasă să ai!

    • Denisa
      Author
      January 14, 2019 / 2:07 pm

      Awww, multumeeeesc!!!

  3. February 3, 2019 / 8:22 am

    Te stiu de peninstagram dar acum am intrat pe blog. In primul rand imi place cum scrii!! I will be back on this blog:)) referitor la sugestii, in timp ce citeam dădeam din cap aprobator:)) fix asta fac eu in week-enduri. Sâmbătă curatenie, călcat haine pentru saptamana ce urmeaza etc. In schimb voi fura ideea cu pregătirea unei liste. Acum ca am si eu blog trebuie sa fiu mai organizata. Te pup si sa ai o saptamana cat mai productiva! ❤️